„Ba da, putem!” este o inițiativă civică, prin care milităm, printre altele, pentru o reprezentare mai competentă și mai cinstită a intereselor cetățenilor României la nivelul instituțiilor statului.
Proiectul este finanțat din surse proprii și din donațiile susținătorilor. Dacă vrei să te alături cauzei noastre poți contribui la susținerea ei, donând printr-un transfer bancar, astfel:
Numele beneficiarului: Asociația „Ba Da, Putem!”
Contul IBAN: RO18BACX0000002218629001, deschis la Banca Unicredit Bank, sucursala Domenii.
Toate donațiile vor fi folosite exclusiv pentru susținerea proiectelor civice și umanitare derulate de Asociația „Ba da, putem!”.
Valoarea totală maximă acceptată a unei singure donații (donație singulară) direct în cont este de 24.999 lei inclusiv.
Donațiile sunt supuse Termenilor și condițiilor privind donațiile. Transferul bancar în contul Asociației „Ba Da, Putem!”, cu titlu de donație / dar, reprezintă acordul dumneavoastră cu privire la regulamentul acesteia.